Si la mai mare!!

hai sa tot fie din astea, ca ducem lipsa.

Black Box, singura emisiune cu si despre hip hop din FM-ul bucurestean. Enjoy in fiecare miercuri de la h 24.00. 106,2 mhz.

Alb/Negru (‘tu-i griul ma-si)

Ma intreba cineva de ce Mood Swinger. Si eu care credeam ca e un titlu sugestiv..Ma rog, in mintea mea si in logica mea, normal ca toate mi se par transparente. Mi se pare ca sunt simplu de citit si de inteles. Si probabil ca de aia nu inteleg reactiile “adverse”:)

Mood Swinger este un blog in care eu imi manifest fluctuatiile de stare, asta chiar mi se pare simplu. Dar mai mult decat atat, e un fel de raspuns la variatiile si la atidudinile contradictorii ale celor din jurul meu. E drept, eu nu sunt constanta si n-am sa pot fi niciodata si nu mi se pare corect sa cer asta de la altii. Insa nu am sa pot intelege nicodata de ce unii au personalitate dubla. Sa ai toane e una, dar sa fii doi sau trei in loc de unul, nu mai e asa ok.

Pacat…

Fara alte comentarii.

Ce pot sa mai zic eu? Mi-am luat frumusel cuvintele si mi le-am indesat pe gat, am luat o gura de apa si le-am inghitit cu greu. Nu te joci cu scara de valori a oamenilor. Si din momentul asta promit ca nu voi mai posta despre Laura Andresan. M-am resemnat. Se pare ca este una din retetele succesului. Si se pare ca ea chiar se vinde bine. Si se pare ca stie ce face, daca a reusit sa suceasca mintile, sau macar organele unui personaj pe care eu il consider aproape genial. Jos palaria Laura.

Sa auzim de bine.

Grasu xxl si Dj Swamp prezinta- Evident

Grasu XXL si Dj Swamp prezinta Evident – 8 Septembrie 2007, Club Session

Sfarcul buclucas (sau un sfarc nu vine niciodata singur)

m inteles in sfarsit ca lucrurile se intampla chiar daca tu nu vrei sa se intample. Si ca oricat ii dam noi inainte cu nepasarea, timpul trece, oamenii imbatranesc, liceul se termina, la fel si facultatea, oamenii mor si se nasc si pot eu sa fac ce-oi face si sa urlu cat ma tine ca ma doare in pula, ca la anu’ iar e ziua mea! Iar cat priveste prostii si ignorantii, ei n-o sa dispara oricat m-ar sufoca pe mine. Ba din contra, faptul ca eu ma plang de ei atesta faptul ca ei exista si ca sunt o realitate de care nu ai cum sa fugi pentru ca ei sunt in sine si n-o sa ma apuc sa-i linsez pe toti cu pietre, pentru ca asa mi s-a trezit mie hormonul. Iar teava cu cornete cu bold, n-o sa faca decat sa martirizeze categoria de oameni enervanti care au o predilectie spre a se aduna in RATB. Am remarcat ca de fiecare data cand circul cu un mijloc de transport in comun, trebuie sa se intample ceva care sa ma faca sa pun mana pe telefon si sa ii povestec lui Zoe sau Furculitei. Acu vreo luna, o mama slinoasa, cu mainile uscate si un sot mirosind a alcool transpirat pe post de cerber pe langa ea, isi alapta copilul pe scaun in 41. Adica de ce trebuie sa fiu eu martora la procesul nutritional al unui sugar necunoscut? Si asta nu e nimic, dar la coborare, i-a scos sfarcul din gura cu un zgomot de supapa si m-am trezit ochi in mamelon cu realitatea. Un sfarc mai mare decat oricare altul vazut de mine pana acum. Era fooooooarte lung si se uita fix la mine. Si eu nu-mi puteam lua privirea pentru ca era al dracului de mare si ciudat, o curiozitate a naturii! Pe mama nu parea sa o deranjeze, insa pe el da. Si ma scoate brutal din reverie: ” Ce te uiti fa, in mortii ma-ti ca vaca la vitrina? Poate-ti fut si una peste mecla aia, fir-ai tu sa fii de curva imputita!” Stai, stai, domnu’ ca poate nu ne-am inteles, dar nu e ca si cum m-am dus si am dezbracat-o pe femeie ca sa ma delectez cu urma de san din care mai ramasese numai un maaaaare sfarc. Mi l-a aratat de buna voie. Cand mai exact am devenit eu personajul negativ aici? Si curva si imputita pe deasupra? Sunt mai curata pe talpi de cat au fost toti ai tai vreodata, infestatule! Auzi, aia ma supune la viziuni sinistre si tot eu mi-o iau pe coaja. Dar normal ca nu am zis nimic din toate astea si mi-am vazut de treaba, ca nu te pui cu prostu’ ce-si apara femela post-gestatie. Ei s-au pupat tandru, si-au adunat progeniturile (ca mai erau vreo cinci imprastiati prin tot tramvaiul) si au coborat fericiti. Eu am ramas singura aproape si mi-am vazut de meditatie in continuare. Si iar am fost trezita. De data asta de nenea vatmanul, care a urlat si asta ( de ce tot zbierati oare? ca aud extraordinar de bine) : “cocoana (il depasisem deja in rang pe “fa”), dar la ma-ta acasa tot asa stai? Cu picioarele cracanate, agatate pe garduri? Nu ti-e rusine? ” Ca sa lamuresc pozitia, era vreo 11 si ceva, eram obosita rau si alunecasem in jos pe scaun cu un picior pe marginea celui din fata. Si eram indecenta. Primul gand a fost sa-mi scot bluza si sutienul si sa-mi expun si eu un sfarc, sa urlu si eu inapoi ca da, asa stau la mama acasa!!ca sa ma incadrez in normele decentei din transportul in comun. Dar m-am gandit apoi ca nu merita, nu tu audienta, nu tu bebelus strain pe care sa-l alaptez, asa ca mi-am pus castile in urechi, si am coborat la prima, si am parcurs vreo 2 statii pe jos. Si daca as fi avut cornetele cu bold la mine, jur ca i-as fi lovit pe toti ori in pupila, ori sub unghie ori in timpan.

Pantofii lui Dorothy

A intrat in casa. Era intunecoasa si gri si nu-i placea de nici un fel. A aprins lumina si s-a uitat la ceas, 20.36. Aproape 12 h de cand incuiase usa dupa ea dimineata. Si trase linie sa vada ce a facut ea 12 h? A alungat repede gandul razlet. Se uraste pentru episoadele de autoanaliza, pentru ca nu-i place sa fie criticata nici macar de ea. Si in ultima vreme o tot apasa niste sentimente de vinovatie pe care nu le avea pana acum. Oare asta inseamna sa ai constinta? Se descalta si arunca pantofii undeva prin casa. Si ei s-au ratacit pe langa alte perechi imprastiate. Mai nou uraste pantofii. Dar nu am chef sa va zic aici de ce. Poate mai incolo..

Taci!

Nu vreau sa aud. Nu vreau sa aud parerea ta despre mine si despre oamenii cu care relationez. Cine sunteti voi sa imi puneti sub lupa felul in care consider eu sa imi construiesc lumea? Stiu, eu tocmai mi-am dat cu parerea despre Laura Andresan. Dar ea este exhibitionista. Ea vrea sa fie pusa sub lupa, in timp ce eu mi-am postat doar un amarat de blog, in care vorbesc ambiguu despre una sau alta care imi trec prin preajma. Si asta e cel mai exhibitionist lucru pe care l-am facut. Eu vreau sa traiesc undercover. Nu fac afirmatii despre mine sau ce fac eu, nu ma expun, incerc sa mentin un low profile si se pare ca este o adevarata provocare.

Da asa e. Este un post revoltat. Pentru ca azi mi-am stricat ziua. Si e duminica, ziua in care eu sunt binedispusa prin definitie. Am scris cumva aici despre cine, cum si cand? Am scris eu cumva despre felul in care ma pricep eu (mai bine sau mai putin bine) sa-mi tin, sau nu anumiti oameni in jur? Nu cred…Si atunci de ce sa nu ma enervez cand aud ca eu am facut sau nu am facut, sau ca altul a facut cu mine? Multumesc pentru grija si consideratie, dar eu sunt mutumita de mine si de viata pe care o am si nu doresc nici un fel de retus venit din exterior. Nici un fel de corectare bine intentionata. Nici un fel de sfat “bun” cu mesaje subliminale, ascunse chipurile. Vreau sa ma lasati sa cred in ce consider eu ca e bine sa cred. Nu vreau sa schimb asta la mine. Nu vreau sa incetez sa cred ca oamenii sunt buni. Nu vreau sa cred ca persoanele care au rabdarea sa ma cunoasca nu stiu sa aprecieze ceea ce am bun si sa critice constructiv ceea ce am rau. Nu mai incercati sa-mi daramati sitemul de valori, pentru ca eu sunt incapatanata si o sa continui sa cred ca persoanele pe care eu le consider apropiate, au fost selectate atent si corespund calitativ standardelor mele.

Asta e un fel de hai sa ne bagam picioarele in visele tuturor, in baza principiului pur romanesc “sa moara si capra vecinului”. Lasati caprele sa pasca linistite! Ca nu v-au deranjat cu nimic. Si e paradoxal ca tocmai oamenii care te cunosc se abtin in a emite verdicte. Si o fac oameni cu care ai schimbat trei vorbe in viata, pe care probabil ca nu i-am dorit in preajma (stiam eu de ce), vorbe ambalate foarte ochios in multe zambete late de la o ureche la cealalta. Asta e lumea pe care ma chinui eu atat de tare sa o pictez. Mai spuneam eu ca nu vreau sa-mi strice nimeni jucariile. Si o sa mi le protejez cat pot eu de mult. Si sper ca optimismul meu sa nu fie unul utopic si sper ca pana la urma sa reusesc sa-mi fac eu coltul meu in culorile mele, cu oamenii care consider eu ca merita sa fie acolo. Si pana n-o sa m adau eu cu capul de grinda, n-aveti decat sa va mutati gurile la spate! Ca mie mi-e tot aia. Mai mult de o zi nu aveti ce strica. O zi din atatea pe care le mai am de trait, mai ca nici nu se pune.

Stau si ma intreb, oare e general valabila treaba asta? Si uite ca intrat in lista o melodie in care cineva isi da cu parerea despre o femeie care suge p***a. Si ce-mi place piesa asta. Dar in context, pica fix ca nuca in perete. Lasa domnule fata sa puna in gura ce vrea ea. Te doare pe tine capu’ cate mesteca ea simultan. Ei poftim, de parca ar fi amigdalele ei subiect de siguranta nationala. Asa e suntem toate niste tarfe, cu mine in frunte. Ei si? Nu ne mai iubiti si nu ne mai impingeti de ceafa in jos, daca tot e asa urat si injositor ce facem.

Pierdeti vreme pretioasa. Eu am facut o intelegere cu mine acum ceva timp, in care am promis ca nu voi mai juca nici un rol niciodata pentru nimeni. Si o sa-mi strig sentimente si trairi si principii si temeri de cate ori le simt si de cate ori consider EU ca e cazul. In 6 miliarde de oameni, s-or gasi vreo 10 care sa ma suporte. Asa cum sunt eu, naiva si vorbareata si apucata si “psihopata”. Si am sa ma tin de asta cu dintii, indiferent de ce am de pierdut, asta ca pentru ca daca voi pierde inseamna ca din start nu aveam nimic de castigat. N-am sa invat din greselile nimanui, pentru ca vreau sa le simt pe pielea mea, asa cum le percep eu, asa cum ma afecteaza, ma dor sau ma amuza pe mine. Pentru ca la urma urmei ma doare fix in varful degetului mic de restul comparativ de felul in care ma doare de mine.

Si ca sa inchei, fara teama ca nu am fost inteleasa, nu caut confirmaridin partea nimanui. Nu caut aprobari ale actiunilor mele si din cate stiu eu, nu am infiintat inca un comitet care sa se ocupe de PR-ul vietii mele. Si promit solemn, ca atunci cand o sa-l fac o sa va angajez pe toti cu norma intreaga, ca sa aveti si voi un cadru stabil in care sa va desfasurati activitatea. Si sa nu mai prind picior de capra! Ca-mi fac ferma in care am sa strang toate caprele vecinilor, sa le cresc mari si grase si sa ma uit la ele multumite la batranete, ca am ajuns si baba optimista, cu caprele mele cu tot!

Zoe si Hortensia

Uitasem. Mai postez pe un blog. Dar sunt doar co-autoare, Suzi e stapana

Ati profanat rozul!

De ce? Imi placea asa mult culoarea asta. Mi se parea mie ca ma mai feminizeaza un pic, ca eu de la sine putere n-am nici o treaba. Acum rozul, multumita masculilor care il poarta, a devenit un fel de eticheta= porti roz,esti taran/manelist/oricecuvantcarenudabine. Trebuie sa ceri pareri inainte sa te imbraci in roz si sa tii mainile in garda sa te feresti de ploaia de” hai frate ai innebunit, ceva roz, du-te-n p***a mea, nu ma asteptam de la tine, esti naspa frate..” Si tu sa te faci mic mic si cu o voce sugrumata sa spui timid “dar nu e chiar roz, mai are si alte culori, de fapt e doar putin roz, nici nu se observa daca nu te uiti atent si e foarte pal, bate mai mult spre crem asa, nu e ca si cum ar fi ciclam sau fuchsia, nu? NU? NUUUUU?” Si astepti confirmarea cu ochii mari si rugatori, ca ai Mhaelei din desenele animate comuniste. Si nu primesti decat pufnituri si priviri din varful genelor, ca nu meriti sa fii privit in ochi, ca poate ii convingi cu pupilele blande si umede si rugatoarei si mari pe deasupra. Pleci capul, ca vezi ca nu ai pe cine sa indupleci si te duci acasa bosumflat si te bagi in pat sa meditezi la bluza aia cu roz, care nici macar nu are asa mult roz, dar care iti place atat de mult si pe care ai si bani sa o cumperi dar nu ai cum. Asa se nasc tragediile. Stiu, te gandesti tu. Daca ar vedea-o sigur le-ar placea. Daca as gasi o modalitate sa le-o arat… Adica ei ce cred ca mi-as lua o bluza din aia roz cu sclipici? Si nenorocitii astia, n-au putut sa faca si pe alte culori? Ca mie de fapt imi place modelul si nu culoarea. ‘Tu-i rozu’ ma-si! Urata culoare. Auzi, sa faca haine roz! De baieti!! N-are decat sa stea pe raft pana isi schimbe culoarea, sa vad si eu cine o sa o cumpere.” Si uite asa, culoarea roz si-a mai atras un inamic. Si paradoxal e ca mie mi se pare dupa alb, cea mai pacifista culoare.

Imponderabilitate rationala

Stateam azi dimineata (pe la 1) de vorba cu cineva, care era complet agasat de oamenii din jur. Si spunea ca a ajuns sa se intrebe daca nu cumva se asteapta el la prea multe de la cei din jur si daca nu cumva ei sunt ok si el e nebun de-a binelea. Asta da intrebare. N-am polemizat prea mult pe tema asta, ca eu inca nu imi bausem cafeaua, adica eram in plin proces si eu nu functionez la parametri normali pana nu imi iau doza de cofeina.

Insa as fi vrut sa-i spun ca si eu am aceeasi dilema. Care pana la urma e normalul si in ce sistem este el apreciat si definit? Si cine a stabilit parametrii aia in care trebuie sa te incadrezi ca sa nu fii privit pe sub sprancene si sa nu fii catalogat de un fost activist in septuagenar ca fiind din “aia, cu Cernobalul” (nu- mi zi ca n-ai primit-o niciodata pe asta cu Cernobalul, ca nu cred o vorba!). Nu de alta, dar as vrea sa ma duc si eu pana la el, sau sa-i dedic un poem post mortem (post mortem-ul lui nu al meu, ca eu intentionez sa nu dau coltu’ prea curand), si sa-i zic”bravo P**ii tale de descurcaret!

Si tot acelasi prieten (care prieten e dotat cu un fantastic spirit de observatie si mereu ridica niste perspective ce ma lasa pe ganduri cu zilele) mi-a expus la un moment dat problema geamurilor de autobuz pe care oamenii si le instaleaza la balcoane.Ei poftim, la ce se gandeste si ce vede el. Eu nu le vazusem pana atunci, dar din secunda aia, am inceput sa remarc ca e plin de ele!!! Si cica eu sunt cu Cernobalu’. Aloooo, aveti un autobuz ca interfata intre camera si lumea de afara!

Si tot din ciclul hai sa fim ca toata lumea, am fost acu de curand la o seara karaoke in Deko. Eram intr-o anumita stare de bine si am zis noi (Zoe, Costel si Furculitza), ca ar fi amuzant. Nimic nu prevestea tragicomicul situatiei ce avea sa urmeze. Am fost martorii unui recital cel putin penibil. Erau acolo vreo 5 bucati barbati (barbati, nu copii, nici baieti), care monopolizasera microfoanele. Nu nu. Monopolul e un cuvant bland, tineau de ele cu dintii de nu mai aveai loc de ei. Eu nu vroiam sa cant, dar vroia alt nene de la alta masa sa se produca si n-avea loc de elton john wannabe. Si am observat ca facusera si repetitii. Pentru ca ei cantau pe voci! Iar unul din ei,care semana cu Unchiu’ Sapro, dadea un soi de rap pe fundal la “Vama Veche” (probabil ca remarcase si el asemanarea). Dar cum vine asta sa faci repetitii pentru seara karaoke? Si unul din ei isi tine mana la ureche pe o casca imaginara, ca mulatrele alea care inregistreaza si fac cu cealalta mana desene prin aer. Si au cantat doar piese care sa le puna vocea in valoare. “One” si “Creep”si altele de genul, numai ca era o lalaiala generala, pentru ca intervenise concurenta intre ei si rageau din ce in ce mai tare ca sa se acopere unul pe altul. Si s-a ridicat nenea de la masa (nene care nu facea parte din grupul cantaretilor anonimi) si in timp ce canta a inceput sa zica: “Frate, nu te supara, da ma lasi si pe mine sa cant piesa asta, te rog eu frumos, adica TE ROG FRUMOS!”. Mai mai sa-i futa si una, iar grupul de cantareti l-a lasat si isi dadeau coate, ca niste experti ce este, cum ar veni ce de cacat e asta dom’le. In fine, ma uitam la partenerii mei de scaune, cum li se intiparise si lor aceeasi expresie de soc cu mila, uimire si amuzament pe fete. Iti dai seama ca nu m-am putut dezlipi de scaun pana la final. Aaaa si glumitele. Alea erau cele mai tragice. Faceau glume de artisti intre ei la microfon pe care numai ei le intelegeau si la care numai ei radeau, nu foarte tare, ca sa nu li se dizloce freza gelata, intortocheata in eternii doi carliontzi in laterala fruntii. In fine, au terminat de cantat. Si unul din ei s-a dus la o masa de fane hlizindu-se zgomotos, emotionate pana la elasticul de la chiloti si a concluzionat “foarte tare seara asta”, si a ramas acolo sa le vrajeasca pe fete. Adica asta a fost reprezentatia vietii lui despre care va povesti pana urmatoarea joi prietenilor “mama sa vezi ce nebuni am fost la karaoke joi!”

Si in plictiseala mea de azi (stare de fapt), pierdeam vremea pe youtube si am dat de un clip care iar m-a lasat cu gura cascata. Si de aici revin…deci care sunt dom’le astia normali? Astia care merg la karaoke si se produc pe scena? Sau aia cu geamuri de autobuz? Sau poate cei care isi fac slide-uri de smecheri si o ard “gangsta’” pentru ca i-au legat babei de la 4 clanta usii de balustrada? Eu am mai zis ca sunt indolenta si pot sa ignor, dar cand iti sar asa intre ochi, cu toata indolenta din lume, inclusiv cu aia de rezerva din noptiera si nu pot sa nu vad. Asa ca poftim normalitate.