Sunt modesta..NOT!!

Tot vad la termeni de cautare, ca lumea inca ma cauta. Io nu mai vreau sa scriu. Mi s-a luat. Toata lumea are blog. Toata lumea are ceva de spus. Si m-am gandit eu “cu ce-o fi al meu mai special?” si ca n-am chef sa fiu doar un alt blog in blogosfera. Si ca eu muncesc la el sa-l scot din nou la lumina si vine unu’ care isi baga p*la in munca mea si sterge tot, sau aproape tot, ca asa i s-a sculat lui dimineata la cafea ca ce-ar fi sa se joace putin. Asta dupa ce alta desteapta mi l-a copiat pe tot post cu post si cand am descoperit-o a dat delete blog, si gata, uite asa ne-am spalat pe maini.

Si asa mi s-a luat de Romanica asta. Neinsemnata, gri, obosita, ponosita, tarandu-se pe la usile tarilor care conteaza sa o bage si pe ea in seama. Implorand atentie, fiind de partea celor ce fac ordinea, doar doar ne-o cadea si noua o firmitura.  Romania atat are, pareri si blocuri. Toate la fel si toate ca niste monoliti ce si-ar nega soarta daca li s-ar da ocazia. Cred ca fiecare bloc din Romania si-ar fi dorit sa se nasca macar din fundatia unei strazi din Budapesta. Small things have small dreams. Deci cred ca blocurile noastre macar o Budapesta ar vrea, sa nu mai vorbim de Praga sau Barcelona sau Paris, ca sunt utopii nerealizabile pentru prismele noastre plictisite. Eu daca as fi bloc, m-as darama numa’ de-a dracu’.

Si gandindu-ma io la blog, daca sa ma mai chinui cu el sau nu, m-a lovit. Ideea, gandirea de fapt. Ca eu nu am mai gandit profund de ceva vreme. Si m-a lovit gandu’ ca la noi in Romania, modestia e de baza. Mereu din clasa I ne invata sa fim modesti. La concursurile de copii, toti iau locul 1. Ca sunt copii si sa nu sufere. Si se duce ala care are talent debusolat la ma-sa si o intreaba: “mamico, da’ io de ce am luat acelasi loc cu Cornel, ca eu am cantat mai bine ca el?” si mamica lui ii zice: “Si Cornel a cantat bine mami, ca si el e copil ca tine.” SI creste copilul ala, cu talentul lui cu tot, avand senzatia ca el nu e cu nimic special. Si poate e. Si poate ar fi si mai talentat daca i-ar cultiva cineva increderea in el. Nu, la noi nu. La noi tre’ sa fii modest, ca a ta va fi imparatia cerurilor. Fii cu “bun-simt”. Da’ ce e ala si pana unde merge?

Fuck modestie, I say, ca io in afara de pilde si povesti cu talc, n-am vazut pe nimeni sa obtina ceva real cu asta, decat promisiuni ca a lui va fi imparatia, si lui i se va da, da’ pe lumea ailalta, ca pe lumea asta am terminat stocu’, ne pare rau. Da’ e o lume unde modestia se plateste. Trebuie doar sa-ti mananci de sub fund o viata, sa fii ipocrit, sa taci chiar daca ai dreptate, sa te faci ca n-ai, chiar daca ai, si apoi, in cele in urma, sa dai coltu’ frustrat si cu babe langa sicriu, sa te manance viermii si mustele, sa treci prin purgatoriu si sa vezi tu pestera lu Ali-Baba dup’aia!

Si asta cu “fiecare” e special in felul lui. Ei nu zau? Chiar? Sa mor de n-am vazut oameni mai plati decat pista de decolare din Baneasa. Si am cautat “specialitatea”, pe cuvant, cu rabdare. Deci exista oameni urati ca naiba. Si..exista oameni soooooo very non-special. Asta e realitatea. Si gandindu-ma io la astea (ca mi-a luat ceva, oricum) mi-am zis ca de fapt nimic nu e definitiv. Ca habar nu am daca o sa mai scriu aici, sau in alta parte sau deloc. Daaar, am alungat gandu’ cu blogu meu mai special sau nu. E special, pentru ca eu sunt speciala si pentru ca m-am saturat sa fiu modesta! Sa imi minimizez calitatile. Asa ca astazi, imbracata in galben, proaspat tunsa scurt, tip pana imi seaca plamanii ca sunt frumoasa, desteapta si cu bani! Beat that!