Pantofii lui Dorothy

A intrat in casa. Era intunecoasa si gri si nu-i placea de nici un fel. A aprins lumina si s-a uitat la ceas, 20.36. Aproape 12 h de cand incuiase usa dupa ea dimineata. Si trase linie sa vada ce a facut ea 12 h? A alungat repede gandul razlet. Se uraste pentru episoadele de autoanaliza, pentru ca nu-i place sa fie criticata nici macar de ea. Si in ultima vreme o tot apasa niste sentimente de vinovatie pe care nu le avea pana acum. Oare asta inseamna sa ai constinta? Se descalta si arunca pantofii undeva prin casa. Si ei s-au ratacit pe langa alte perechi imprastiate. Mai nou uraste pantofii. Dar nu am chef sa va zic aici de ce. Poate mai incolo..

Se tranteste pe pat si stie ca mai are de facut unele lucruri. Se tot gandeste la batrana aia din metrou care a calcat-o. A urlat la ea 5 minute incontinuu. Parca ii pare rau, parca nu…oricum batrana o sa uite pana acasa, asa ca ce rost are sa-i para rau? Isi trece mainile prin par..Are o obsesie cu parul. E cat de cat lung si trebuie sa-i stea exact asa cum vrea ea. Drept si sa straluceasca. E singurul lucru stralucitor care ii place. In rest ii place tot ce e intunecat. Bine ca nu stie nimeni. Sau cel putin asa crede ea. Se mai uita la telefon. Ce tacut a fost astazi, ca niciodata, nu i-a sunat decat o singura data. Stinge lumina. E mai bine pe intuneric, ca nu se vede in oglinda si nu mai sta numai cu mainile in par. Se uita pe tavan. 2 muste si o molie. Si incepe sa se gandeasca…Oare mustele constientizeaza ca stau cu capul in jos? Profetiile omului molie..Ce mizerie de film. S-a uitat la el pentru ca a fortat-o o prietena. Ar vrea sa se ridice din pat si sa mearga pe munte. Sa se uite in jos si sa simta golul ala in respiratie si sa-si constientizeze plamanii. Si deodata se ridica, asa cum face mereu, brusc. Isi ia Ipod-ul si adidasii in picioare. Arunca un tricou vechi si dezlanat pe ea, dar care o face sa se simta acasa, si iese sa alerge. Intre timp s-a facut 23.25. Ii place noaptea ami mult decat orice. Asa nu se mai simte expusa. Asculta Skin si alearga. Se simte libera si furioasa, furioasa pe nimic. Incetineste pentru ca a obosit. Merge si isi aduce aminte de copilarie, de felul in care vedea lucrurile atunci. Bucurestiul i se parea mare si ii dadea acel zazazoo pe care il cauta si acum in locurile pe care le stie numai ea. Simte si acum mirosul de la metrou de acum 8 ani cand a mers prima data. Era vara si la metrou era racoare. Plouase si el i-a desfacut parul ca sa se usuce. I s-a parut atunci cel mai tandru gest facut vreodata. Apoi isi aduce aminte de noptile din Tineretului in care statea pe iarba si se uita in sus si i se parea ca pasarile sunt urate si ca penele sunt murdare.

Si zambetul cu un colt in sus si un colt in jos i se atenua incet, pentru ca si-a dat seama ca are un an de cand s-a mutat in casa in care locuieste. Un an intreg. Si la inceput o vedea mare si luminoasa si spatioasa, acum e gri si o intristeaza. A transformat-o ea, isi zice, pentru ca, asa cum ii zicea un prieten, ea pe ce pune mana strica. Peretii ii poarta amprenta. Patul nu mai e nou si necunoscut, e confortabil, e pentru ea, parca totusi prea pentru ea. Nu-i mai place nici macar leaganul din curte pentru ca scartaie si pentru ca in leaganul ala si-a omorat multe vise. Si-a dorit mult sa locuiasca singura, dar acum ca a reusit, are prea mult timp doar pentru ea. Se iubeste dar nu atat de mult incat sa se vrea mereu in preajma ei.

Isi impune sa ii placa leaganul si se aseaza in el. Bate vantul si ii zboara parul. Uraste asta! Pentru ca se gandeste ca mereu se poate ivi o situatie in care parul trebuie sa arate bine. Pantofii.. Acum trebuie sa aiba mereu cei mai frumosi pantofi, pentru ca o prietena i-a zis de curand o replica a prietenului ei..”Nice shoes, wanna fuck?” Si de atunci isi uraste pantofii, pentru ca nici o pereche nu i se pare suficient de frumoasa. Nici o pereche nu ii da siguranta ca sunt cei mai frumosi. Mereu vor aparea altii si altii.. Si atunci de ce sa se mai chinuie? Si isi uraste toate perechile, pentru ca sunt statice si pentru ca nu cresc si nu evolueaza in functie de ceilalti pantofi din incapere. Ar vrea niste pantofi care sa se metamorfozeze. Dar probabil ca daca ar spune cuiva de ce isi uraste pantofii, nu ar reusi sa se faca inteleasa. Asa ca alunga si gandul asta, ca pe toate celelalte si incepe sa viseze. La o noapte in varf de munte, cu cainele ei langa ea, cu Skin si fiori si frica si ploaie si frig si piele uscata si buze arse..Si iar isi aduce aminte ca are un an de cand s-a mutat aici..Si se uita la ea..a mai slabit..Asta e singura constatare..