Taci!

Nu vreau sa aud. Nu vreau sa aud parerea ta despre mine si despre oamenii cu care relationez. Cine sunteti voi sa imi puneti sub lupa felul in care consider eu sa imi construiesc lumea? Stiu, eu tocmai mi-am dat cu parerea despre Laura Andresan. Dar ea este exhibitionista. Ea vrea sa fie pusa sub lupa, in timp ce eu mi-am postat doar un amarat de blog, in care vorbesc ambiguu despre una sau alta care imi trec prin preajma. Si asta e cel mai exhibitionist lucru pe care l-am facut. Eu vreau sa traiesc undercover. Nu fac afirmatii despre mine sau ce fac eu, nu ma expun, incerc sa mentin un low profile si se pare ca este o adevarata provocare.

Da asa e. Este un post revoltat. Pentru ca azi mi-am stricat ziua. Si e duminica, ziua in care eu sunt binedispusa prin definitie. Am scris cumva aici despre cine, cum si cand? Am scris eu cumva despre felul in care ma pricep eu (mai bine sau mai putin bine) sa-mi tin, sau nu anumiti oameni in jur? Nu cred…Si atunci de ce sa nu ma enervez cand aud ca eu am facut sau nu am facut, sau ca altul a facut cu mine? Multumesc pentru grija si consideratie, dar eu sunt mutumita de mine si de viata pe care o am si nu doresc nici un fel de retus venit din exterior. Nici un fel de corectare bine intentionata. Nici un fel de sfat “bun” cu mesaje subliminale, ascunse chipurile. Vreau sa ma lasati sa cred in ce consider eu ca e bine sa cred. Nu vreau sa schimb asta la mine. Nu vreau sa incetez sa cred ca oamenii sunt buni. Nu vreau sa cred ca persoanele care au rabdarea sa ma cunoasca nu stiu sa aprecieze ceea ce am bun si sa critice constructiv ceea ce am rau. Nu mai incercati sa-mi daramati sitemul de valori, pentru ca eu sunt incapatanata si o sa continui sa cred ca persoanele pe care eu le consider apropiate, au fost selectate atent si corespund calitativ standardelor mele.

Asta e un fel de hai sa ne bagam picioarele in visele tuturor, in baza principiului pur romanesc “sa moara si capra vecinului”. Lasati caprele sa pasca linistite! Ca nu v-au deranjat cu nimic. Si e paradoxal ca tocmai oamenii care te cunosc se abtin in a emite verdicte. Si o fac oameni cu care ai schimbat trei vorbe in viata, pe care probabil ca nu i-am dorit in preajma (stiam eu de ce), vorbe ambalate foarte ochios in multe zambete late de la o ureche la cealalta. Asta e lumea pe care ma chinui eu atat de tare sa o pictez. Mai spuneam eu ca nu vreau sa-mi strice nimeni jucariile. Si o sa mi le protejez cat pot eu de mult. Si sper ca optimismul meu sa nu fie unul utopic si sper ca pana la urma sa reusesc sa-mi fac eu coltul meu in culorile mele, cu oamenii care consider eu ca merita sa fie acolo. Si pana n-o sa m adau eu cu capul de grinda, n-aveti decat sa va mutati gurile la spate! Ca mie mi-e tot aia. Mai mult de o zi nu aveti ce strica. O zi din atatea pe care le mai am de trait, mai ca nici nu se pune.

Stau si ma intreb, oare e general valabila treaba asta? Si uite ca intrat in lista o melodie in care cineva isi da cu parerea despre o femeie care suge p***a. Si ce-mi place piesa asta. Dar in context, pica fix ca nuca in perete. Lasa domnule fata sa puna in gura ce vrea ea. Te doare pe tine capu’ cate mesteca ea simultan. Ei poftim, de parca ar fi amigdalele ei subiect de siguranta nationala. Asa e suntem toate niste tarfe, cu mine in frunte. Ei si? Nu ne mai iubiti si nu ne mai impingeti de ceafa in jos, daca tot e asa urat si injositor ce facem.

Pierdeti vreme pretioasa. Eu am facut o intelegere cu mine acum ceva timp, in care am promis ca nu voi mai juca nici un rol niciodata pentru nimeni. Si o sa-mi strig sentimente si trairi si principii si temeri de cate ori le simt si de cate ori consider EU ca e cazul. In 6 miliarde de oameni, s-or gasi vreo 10 care sa ma suporte. Asa cum sunt eu, naiva si vorbareata si apucata si “psihopata”. Si am sa ma tin de asta cu dintii, indiferent de ce am de pierdut, asta ca pentru ca daca voi pierde inseamna ca din start nu aveam nimic de castigat. N-am sa invat din greselile nimanui, pentru ca vreau sa le simt pe pielea mea, asa cum le percep eu, asa cum ma afecteaza, ma dor sau ma amuza pe mine. Pentru ca la urma urmei ma doare fix in varful degetului mic de restul comparativ de felul in care ma doare de mine.

Si ca sa inchei, fara teama ca nu am fost inteleasa, nu caut confirmaridin partea nimanui. Nu caut aprobari ale actiunilor mele si din cate stiu eu, nu am infiintat inca un comitet care sa se ocupe de PR-ul vietii mele. Si promit solemn, ca atunci cand o sa-l fac o sa va angajez pe toti cu norma intreaga, ca sa aveti si voi un cadru stabil in care sa va desfasurati activitatea. Si sa nu mai prind picior de capra! Ca-mi fac ferma in care am sa strang toate caprele vecinilor, sa le cresc mari si grase si sa ma uit la ele multumite la batranete, ca am ajuns si baba optimista, cu caprele mele cu tot!